Bună ziua! Numele meu este Bogdan Dragomir, sunt voluntar al Asociației Minunea Vieții, și vreau să vă aduc în atenție câteva lucruri despre rolul bărbaților în criza de sarcină – în apariția ei, în dezvoltarea ei și în epilogul ei fericit sau tragic. Și mesajul meu COMPLETEAZĂ înțelesul temei de anul acesta a Marșului pentru Viață: „Solidaritate pentru AMÂNDOI”, în măsura în care înțelegem prin „amândoi” pe mama ȘI TATĂL pruncului nenăscut, deoarece eu vreau să vorbesc acum din SOLIDARITATE față de bărbați, față de postura, răspunderea și imaginea lor în fața femeilor, în legătură cu criza de sarcină.
Așadar, solidaritatea noastră este față de amândoi părinții pruncului nenăscut; ne pasă de amândoi, și încercăm să îi înțelegem pe amândoi, și ne dorim ca și ei să se înțeleagă unul pe altul, ca părinți ai unui nou suflet care își cere dreptul la viață. Fiecare cu frământarea lui, fiecare cu drama lui, fiecare cu sufletul lui… fiecare cu RĂSPUNDEREA lui. Dacă este răspunderea femeii despre ce face în privința pruncului nou zămislit, răspunderea BĂRBATULUI este despre ce face față de femeia de a cărei intimitate s-a bucurat. Știm că orice copil apare pe lume prin alăturarea a două ființe – femeia și bărbatul. Fiecare copil are o mamă și un tată. Așadar, o sarcină neașteptată nu poate fi doar problema EI, nu este doar criza EI. Criza de sarcină reprezintă o responsabilitate comună. Dificultățile, greutățile trebuie purtate împreună.
Care este rolul BĂRBATULUI aici? Ce înseamnă să fii bărbat cu adevărat? Nu depinde deloc DE EL să dea un alt curs lucrurilor? Ba da, dar cu o condiție: să le RESPECTĂM PROFUND pe fete și femei; să ne împotrivim din suflet la a le privi ca pe niște lucruri de consum, ca pe niște obiecte ale plăcerii, sau ca pe niște ființe nedemne de respect. Femeile sunt ajutoarele noastre, poate sunt surorile noastre, poate sunt fiicele noastre. În orice caz, ele sunt fiicele cuiva, poate surorile cuiva, poate soțiile cuiva, ale cuiva care le îndrăgește, le respectă, le vrea binele, suferă pentru ele. Așa trebuie să fim CU TOȚII: să nu ne permitem să le disprețuim, să le desconsiderăm, să le exploatăm, ci să le vedem ca pe noi înșine și ca pe persoanele dragi ale noastre. Dacă am fi AȘA, dacă am privi și gândi AȘA, dacă am face și am trăi AȘA, multe din crizele de sarcină și dramele implicate în ele ar dispărea.
PUTEM noi să facem așa? Cred că răspunsul este – DA, ne stă în putere să facem asta. A fi bărbat înseamnă a fi prezent la greu. Înseamnă a oferi susținere și ghidare pe drumul cel bun. Un bărbat reprezintă un real sprijin – contezi și ești cu adevărat important atât pentru ea, cât și pentru copilul VOSTRU. Fiecare bărbat trebuie să privească cu seriozitate conceperea copiilor săi, dincolo de orice circumstanțe, și să răspundă la întrebarea: vreau eu să îmi UCID PE COPILUL MEU?? Ce fel de OM sunt eu, dacă fac ASTA, ce fel de TATĂ, ce fel de BĂRBAT??…
Dintre bărbații strânși aici, poate nu toți ne-am confruntat sau ne vom confrunta vreodată cu situația unei crize de sarcină. Dar asta nu înseamnă să rămânem nepăsători sau indiferenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Știm cu toții că o criză de sarcină este o REALITATE, o realitate dramatică pentru multe tinere și femei, dar și o punere la încercare pentru partenerii sau soții lor, și în cele din urmă o dramă pentru pruncii lor concepuți și care nu mai ajung să se nască. Să fim conștienți că ȘI NOI, bărbații, avem un rol aici. Suntem parte din societate și putem fi un îndemn la implicare. Să fim o voce și un sprijin în comunitatea noastră, în cercul de prieteni din care facem parte. Dacă cineva dintre frații, rudele, prietenii, colegii de serviciu sau amicii noștri s-ar afla în contextul unei astfel de crize, CE PUTEM FACE noi?
Răspunsul este: să le fim alături în a nu se face de rușine din responsabilitatea lor de tați și bărbați. Să le împărtășim valorile în care credem, și să le spunem că există oameni de încredere, conștiincioși și înțelegători care le vor fi alături cu respectul și susținerea lor, și care pot oferi și sprijin concret la nevoie, cu toată aprecierea pentru puterea și hotărârea de care dau dovadă față de mamă și de pruncul nenăscut. Să le arătăm că ei POT și TREBUIE să fie lumina din negura care cuprinde sufletul mamei pruncului lor.
Vă mulțumesc!
