Bună, tuturor! Sunt onorată să vă văd aici uniți de o „bună voire” și de dorința de a mărturisi împreună un adevăr esențial: respectul datorat FIECĂREI vieți omenești, FIECĂREI ființe umane.
Mesajul meu pro-viață nu este o simplă teorie frumoasă scrisă pe niște pliante. Este despre realitatea de zi cu zi, despre cât de mult contează fiecare om încă din prima clipă în care apare pe lume, și despre cum aceste vieți depind întâi și întâi de noi, mamele lor.
Mă numesc Oana, sunt membru fondator al Asociației „Minunea Vieții”, am 45 de ani și sunt, mai înainte de toate, mămica a șase copii: trei suflete minunate, care îmi umplu casa de larmă și bucurie, și trei care au plecat din această lume mai înainte ca eu să îi pot îmbrățișa. Pe cei de lângă mine i-am primit cu brațele deschise, cu toată bucuria, și am înțeles imediat ce responsabilitate uriașă am primit „la pachet”. Pentru cei care au plecat am suferit și am fost dărâmată, am rămas marcată și am primit lecțiile mele cele mai grele, dar și cele mai sfinte, trimise de Sus. Sunt lecții din care învăț și acum, în fiecare zi: învăț ce înseamnă răbdarea, învăț ce înseamnă greșeala, învăț să prețuiesc și să construiesc pe fiecare clipă de bucurie și lumină, și am înțeles că nicio viață nu e prea scurtă ca să nu lase o urmă în suflet. Această experiență, trăită atât în lumină, cât și în tăcerea pierderii, mă face să vorbesc astăzi cu și mai multă tărie despre cât de prețios și, totodată, cât de vulnerabil este începutul vieții umane.
Dacă închidem ochii pentru o secundă, putem să ne închipuim copiii ca pe un braț uriaș, plin de baloane colorate ca cele de astăzi, care plutesc vesel. Fiecare balon e un chip de bebe, un copil drag care ar fi putut fi azi aici, râzând lângă noi. Din păcate, știm bine că multe dintre baloanele astea s-au spart mult prea devreme, înainte să apuce măcar să atingă cerul. Atâția micuți n-au mai apucat să simtă căldura soarelui din cauza unor decizii luate în momente de panică, sub presiunea unei lumi care, din păcate, uneori uită să-i apere pe cei care nu se pot apăra singuri.
Perioada sarcinii, de la primul test pozitiv (poți arăta și aici testul) și până la primul biberon, este un interval de timp în care miracolul se țese în tăcere, dar care are nevoie să se petreacă în iubire și mângâiere. Deși femeia este cea care poartă biologic această taină, ea nu ar trebui, sub nicio formă, să parcurgă drumul ăsta singură, și foarte adesea este copleșită de simțământul că NU ÎL POATE parcurge singură. Sprijinul concret acordat unei tinere sau femei aflate în criză de sarcină este atunci cu adevărat esențial; putem salva atât viața unui copilaș, cât și femeia de la o viață plină de regrete și remușcări. Pentru aceasta, aș vrea să aduc în atenția tuturor câteva mărturii care ilustrează expresiv și real cât de crucial poate fi ajutorul nostru în astfel de momente.
Primul exemplu este din experiența colegilor de la București. O tânără studentă rămâne însărcinată. Tatăl copilului o presează să scape de sarcină, nu dorește copilul. Tânăra se vede singură, este disperată înțelegând că ajutorul la care se aștepta din partea bărbatului îi este refuzat. Cu ajutorul unei prietene voluntare pro-viață, tânăra găsește sprijin la un centru din București. După ce a decis să păstreze copilașul, fata a mărturisit că deși credea cu tărie că avortul este un lucru rău, ea ar fi recurs totuși la această variantă. În acele momente nu se putea gândi decât cum să iasă din situația care părea disperată și în care se vedea complet singură. Întunericul primelor momente a putut fi depășit doar alături de oameni care i-au dat curaj și au sprijinit-o cu căldură și înțelegere.
A doua mărturie o avem de la Iași, un exemplu minunat de tărie sufletească care să sper să dea curaj femeilor să aleagă viața în detrimentul fricii. O mamă în vârstă de 41 de ani, aflată în a opta săptămână de sarcină traversa o perioadă dificilă în relația cu soțul.
Aflată la a doua căsnicie și având deja povara unui avort din tinerețe, femeia se confrunta cu presiunea soțului de a recurge din nou la aceeași decizie, motivată de vârsta lor. Ea își dorea să păstreze copilul, însă presiunea familiei o făcea să se simtă copleșită. În urma consilierii primite de la centrele pro-vita, mămica a luat hotărârea fermă de a duce sarcina la termen. Consecințele deciziei ei au fost imediate: soțul nu a mai primit-o acasă, iar ea s-a mutat la mama sa, într-un spațiu modest. Inițial, nici mama ei nu a fost de acord cu sarcina, însă văzând hotărârea fiicei și situația dificilă, i-a rămas alături. Cu sprijin și consiliere, femeia a reușit să ducă sarcina la bun sfârșit. Deși se afla în plin proces de divorț, l-a anunțat pe soț despre nașterea copilului și i-a trimis o fotografie. Reacția acestuia a fost neașteptată: a venit să își cunoască fetița, iar întâlnirea i-a schimbat radical atitudinea. Și-a cerut iertare, procesul de divorț a fost oprit, iar familia s-a reunit. Într-un moment de cumpănă, acest copil a devenit lumină pentru întreaga familie.
Un ultim exemplu, la care am fost și martoră. Am cunoscut o mamă, care copleșită de griji financiare și presiuni sociale enorme, a găsit în comunitatea noastră resursele și forța de a vedea dincolo de lipsuri, realizând că bogăția brațelor care își strâng pruncul la piept nu se compară cu nimic în lume. De asemenea, am văzut tătici care inițial s-au speriat, dar care au reușit să depășească orice criză, demonstrând că nicio situație nu este de neînvins atunci când iubirea primește un pic de sprijin și o mână întinsă la momentul potrivit.
Ce putem înțelege din acest povești de viață? Mai întâi, e important ca fiecare să înțeleagă prin ce trece o femeie în criză de sarcină, ce trăiește ea în acele clipe – de la confuzie la panică, disperare, frică și presiune. Iar peste toate aceste stări sentimentul acut al singurătății și abandonului. Dacă avem în minte acest peisaj sumbru la care se poate ajunge în criza de sarcină, putem vedea mai limpede și rolul important pe care îl are fiecare dintre noi. (Îmi vine în minte îndemnul Părintelui Arsenie Papacioc: „Omule, dacă ai ști cât poți!”) Avem o putere uriașă de a salva lumi și oameni prin simpla noastră prezență blândă și calmă, printr-o vorbă bună spusă în clipa de maximă vulnerabilitate a unei proaspete mame. Uneori, un singur cuvânt de încurajare spus unei femei aflate la răscruce poate schimba destine. Avem puterea să fim și noi sprijinul de care altă femeie are nevoie disperată pentru a alege viața în locul fricii.
Un nod esențial al crizei de sarcină este și rolul bărbatului de lângă noi, prezența sau absența lui. El este și rămâne tatăl copilului nenăscut, fie că îl acceptă, fie că îl reneagă. Într-o carte a sa, „Femeia și mântuirea lumii”, Paul Evdokimov ne învață că bărbatul și femeia sunt chemați la o solidaritate profundă, de suflet. Dacă femeia are darul de a aduce viața, bărbatul are misiunea sacră de a fi „păzitorul” ei. În fața unui test de sarcină (arăt testul) care aduce uneori teamă, nesiguranță sau chiar panică, așteptăm în mod firesc ca bărbatul să fie STÂLPUL care alungă frica. Criza de sarcină este, de cele mai multe ori, o criză de singurătate. Rolul bărbatului este să transforme această teamă în siguranță, oferind acel spațiu de protecție în care viața să poată înflori. Solidaritatea de care avem nevoie, ca femei, se manifestă în gesturi concrete: pe de o parte brațul bărbatului care ocrotește, vocea lui care spune „Nu te teme, suntem împreună în asta”, iar pe de altă parte, comunitatea care vede în fiecare embrion micuț o persoană întreagă, un suflet unic și irepetabil, care trebuie iubit și protejat.
În concluzie, aș sublinia faptul că viața are nevoie să fie trăită cu sens și cu solidaritate activă între bărbat și femeie. Când inima este deschisă spre bine și când bărbatul și femeia sunt uniți în protejarea vieții, nicio criză nu este de neînvins. Vă invit să plecăm de aici purtând în suflet îndemnul Părintelui Arsenie și să fim, împreună, păzitoare neobosite ale tainei vieții, învățând astfel și pe fiicele noastre să prețuiască minunea incredibilă de a fi mame. Să facem tot ce ne stă în putere ca fiecare „balon colorat” să aibă șansa să zboare liber și fericit spre cer, vestind victoria iubirii asupra fricii.
Vă mulțumesc!
