În data de 15 octombrie, începând cu anul 2024, este marcată în România Ziua Părinților de Îngeri – o zi națională menită să comemoreze copiii trecuți la Domnul înainte de naștere sau până în împlinirea vârstei de 18 ani.
Suntem îndemnați să ne gândim, astfel, la sufletele celor mici trecute în veșnicie, la durerea părinților, dar și la căi prin care această suferință poate fi alinată și vindecată.
Prin ce trece o mamă și un tată când află că micuțul lor nu va mai fi niciodată cu ei? Cum poate fi integrată această pierdere în viața părinților care continuă să se desfășoare? Negarea, durerea și semnele de întrebare apăsătoare care vin în urma pierderii unui copil se leagă toate, în primul rând, de perspectiva asupra morții. Modul în care ne raportăm și înțelegem moartea, lentilele prin care privim acest fenomen inerent lumii pământești, ne poate ajuta sau sabota/submina în procesul vindecării sufletești.
Singura perspectivă care credem că poate aduce o rază de lumină, mângâiere și nădejde, este viziunea oferită de credință. Știm că, înaintea lui Dumnezeu, plecarea din această viață reprezintă trecerea în lumea veșniciei, cu atât mai plină de speranță cu cât vârsta fragedă pledează pentru inocența sufletelor în care viața nu a ajuns să întunece prea mult harul Sfântului Botez. Mai mult de atât, despărțirea care poate părea doar crudă, implacabilă și greu de îndurat, cuvântul lui Dumnezeu și experiența Sfinților ne-o înfățișează într-o cu totul altă perspectivă. Legătura dintre noi și cei dragi, mai ales în relația atât de strânsă dintre părinte-copil, se continuă și transcende chiar granițele acestei lumi prin intermediul rugăciunii. Copilul drag pierdut în lumea aceasta, îl putem regăsi printr-o delicată conexiune, prin fire care țin de puterile nevăzute ale sufletului uman, zidit de Dumnezeu. Toate aceste pârghii oferite de credință și Biserică reprezintă un real sprijin pe drumul cicatrizării durerii survenite în urma morții propriului copil.
Adesea, suferința, traumele și experiențele dramatice sunt percepute ca un subiect incomod, fiind tratate fie cu o empatie de moment, fie cu un cuvânt de complezență sau uneori poate cu o indiferență rece. Într-o societate tot mai individualistă, unde își poate găsi locul exprimarea durerii unui părinte? Lumea poate fi înduioșată pentru scurtă vreme, dar timpul aduce uitare. Nu însă și pentru mama sau tatăl micuțului. De aceea, perspectiva creștină vine ca o primă soluție de urgență pentru sufletul tulburat. Vindecarea și transfigurarea durerii reprezintă nu doar o temă recurentă în viața Bisericii, ci o realitate palpabilă despre care există numeroase mărturii. Părintele îndurerat poate primi tămăduire de la Dumnezeu, își poate reclădi și echilibra sufletul, păstrând în inima sa dorul și dragostea pentru micuțul plecat din această lume. Astfel, stabilizarea sa interioară nu mai depinde decât prea puțin de reacțiile societății și ale celorlalți oameni.
Așadar, calea credinței vine ca un fundament firesc pentru demersul separat reprezentat de sprijinul social și terapeutic. Există și în țara noastră asociații și centre de sprijin unde acești părinți greu încercați pot beneficia de ședințe de consiliere, pot găsi ajutor și înțelegere. Specialiști, asistenți sociali, terapeuți sau simpli voluntari sunt acei oameni disponibili să asculte dureri, frământări și întrebări, fără a oferi soluții tranșante sau consolări expeditive. Și noi, cei din Asociația Minunea Vieții suntem o astfel de comunitate caldă și deschisă, pregătiți să ajutăm orice părinte să înțeleagă durerea despărțirii și să găsească acea speranță ascunsă în orice suferință.
https://basilica.ro/ziua-parintilor-de-ingeri-suferinta-familiilor